În perioada următoare, nouă universităţi din ţară vor începe un proiect naţional pentru pregătirea de specialişti în securitatea cibernetică, a declarat conf.univ.dr. Răzvan Bologa, membru al Departamentului de Informatică Economică şi Cibernetică din cadrul Academiei de Studii Economice.
Domnia sa a precizat: „Vor beneficia de pregătire profesională în acest domeniu atât studenţi, cât şi profesori. Programul va fi finanţat din fonduri europene şi sperăm să fie propus în lunile iunie-iulie”.

Profesorul universitar a arătat că rezultatele din educaţie se văd în timp, iar nevoia de specialişti în domeniul securităţii cibernetice este mare.

„Există un deficit fantastic de specialişti IT”, a spus Răzvan Bologa, subliniind: „Creşterea exponenţială a sectorului tehnologic a generat şi o nevoie mai mare de forţă de muncă. Avem programe educaţionale de cybersecurity în ţară, dar nu există şi o piaţă a muncii”.

 

Detalii